Robotica

PROFESIE DE ELITA PENTRU OAMENI DE ELITA

Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca

Robotica la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca

Specializarea de Robotica in universitatea noastra este puternic orientata pe crearea de aptitudini si deprinderi practice in utilizarea tehnologiilor intalnite in companii. Este o diferenta semnificativa intre a invata pe sisteme educationale si a invata inca de pe bancile scolii pe sisteme industriale.
Deoarece robotica este un domeniu interdisciplinar, studentii nostri urmeaza un program de studii care include mai multe linii de competenta necesare unui inginer robotician. Mentionam aici cateva dintre aceste linii de formare: programarea software, proiectarea asistata de calculator, actionarea electrica si pneumatica, controlul robotilor si proceselor robotizate, mecanica robotilor, integrarea robotilor in diverese aplicatii, creativitate si inovare tehnologica.
Pentru zona practica, specializarea de Robotica abordeaza atat sistemele robotice industriale, cat si sistemele robotice umanoide (cu aplicatii sociale), sistemele robotice pentru aplicatii speciale (spatiu, aparare, incendii, alte situatii de urgenta, constructii etc.) si sistemele robotice medicale.
Ca sa depasim termenii tehnici, imaginati-va programul de studii in Robotica sub forma unui pachet de cursuri, proiecte si lucrari practice care acopera fiecare modul din structura unui robot, inclusiv perifericele cu care acesta este interfatat cu utilizatorii si sistemele inteligente necesare pentru a putea interactiona cu mediul in care opereaza.
Practic, la finele programului de studii, absolventii nostri sunt capabili sa conceapa, sa proiecteze si sa dezvolte integral, de la A la Z, un sistem robotic complex, de la structura mecanica, la cea de actionare, senzoriala, de programare, de control si de interfatare cu operatorii, este capabil sa integreze roboti in aplicatii industriale si din sfera sociala.
La Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, o universitate de elita, studentii de la specializarea Robotica dispun de o baza materiala de exceptie (a se vedea pagina cu laboratoarele care sustin specializarea) si de cadre didactice cu experienta relevanta in mediul privat si cu implicare constanta in proiecte cu mediul economic (lucru esential pentru a forma specialisti de care are nevoie societatea).
De asemenea, studentii nostri au oportunitatea ca, pe parcursul studiilor, sa beneficieze de mobilitati in strainatate prin programe Erasmus in universitati din Germania, Italia, Israel, Rusia, Finlanda etc. In plus, beneficiem de un parteneriat strans cu mediul economic autohton (a se vedea lista unora dintre parteneri in pagina dedicata pe acest site) pentru programe de internship unde studentii intra in contact cu tehnologiile robotice aplicate in industrie. Proiectele de absolvire sunt sprijinte de catre companiii, de aceea toate proiectele sunt practice si reprezinta o carte de vizita importanta pentru cariera profesionala, la inceput de drum. De altfel, studentii nostri sunt "curtati" de catre companii inca din anul III si IV de studii.
Din motivele enuntate pana acum, toti absolventii specializarii de Robotica isi gasesc usor un loc de munca in domenii de varf. Din statistica efectuata in randul absolventilor nostri rezulta ca acestia au "job-uri" in robotica industriala, proiectarea robotilor pentru situatii speciale, proiectarea robotilor autonomi, dezvoltare software, productie inteligenta, proiectarea asistata de calculator, proiectarea sistemelor robotizate, proiectarea sistemelor tehnice inteligente, automatizari industriale etc.
Robotica are un ritm de crestere sustinut si in Romania (12-15% anual), iar cererea pietei pentru specialisti in robotica este deja binecunoscuta din media. Se stie ca viitorul este al roboticii, de aceea putem spune ca un inginer robotician isi poate construi un traseu profesional de succes pe termen lung.
Specializarea de Robotica, si de altfel denumirea de Robotica (si nu de Roboti sau Roboti Industriali) este in conformitate cu cerintele Ministerului Educatiei Nationale si Agentiei Romane pentru Asigurarea Calitatii in Invatamanul Superior (ARACIS) si cu Nomenclatorul Domeniilor si Specializarilor/Programelor de Studii Universitare - vedeti aici la pagina 10, codul S 20.

Diferenta intre robotica, mecatronica si automatica

Exista destul de multe confuzii in randul publicului neavizat intre robotica, mecatronica si automatica. Deoarece acest site vizeaza in primul rand candidatii la admiterea pentru studii universitare, venim in continuare cu precizari privind clarificarea diferentei intre cele trei domenii.
In realitate cele trei domenii sunt puternic corelate, insa exista o diferenta majora intre acestea din punctul de vedere al focalizarii.
Toate cele trei domenii dezvolta competente la interferenta dintre informatica, electronica si sistemele electro-mecanice, insa accentul este pus diferit pe cele trei domenii majore in functie de specializarea urmata (robotica, mecatronica sau automatica), precum si pe tipul de aplicatii industriale. Daca in cazul roboticii accentul este pus explicit pe robot si sistemul robotic ca un intreg, precum si pe integrarea acestuia cu alte sisteme inteligente, automatica trateaza robotul ca unul dintre sistemele inteligente posibile, accentul fiind pus in acest ultim caz pe zona de control de proces. In ceea ce priveste mecatronica, aceasta trateaza echidistant orice sistem care imbina informatica cu electronica si mecanica, fara neaparat sa focalizeze pregatirea pe un anumit sistem. Cu alte cuvinte, mecatronica este in egala masura aplecata pe un sistem de semaforizare inteligent, robot sau masina de spalat inteligenta, deoarece toate acestea sunt sisteme mecatronice. Astfel, pregatirea in cazul mecatronicii este de regula una mai generala, decat una profund directionata pe un anume sistem. Provocarea este insa in faptul ca in toate programele de studii numarul de ore alocate este acelasi, iar de aici decizia privind urmarea uneia sau alteia dintre specializari este a candidatului in functie de viziunea sa, de motivatia sa pentru o anumita cariera profesionala.
Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca ofera sansa de a alege oricare dintre aceste linii de studiu. Detalii privind disciplinele de studiu pe care le veti face la cele trei specializari se gasesc in asa numitele "planuri de invatamant" pe care le puteti solicita fiecarei specializari pentru analiza si luarea deciziei in cunostinta de cauza. Pentru specializarea de Robotica detalii aflati aici.
Pentru o decizie mai avizata, puteti consulta ce se invata la cele trei specializari (vedeti planurile de invatamant anii I, II, III si IV):
- automatica- mecatronica- robotica
In practica se spune ca diferenta majora intre mecatronica si robotica este aceea ca, in cazul sistemului mecatronic intrarile sunt furnizate de catre un operator, in timp ce, in cazul sistemului robotic intrarile sunt preluate automat de catre robot prin modulele sale senzoriale. Diferenta este astfel in nivelul de "inteligenta" si complexitate a sistemului. In plus, un sistem mecatronic nu este in esenta reprogramabil, in timp ce un sistem robotic este reprogramabil sau auto-programabil (autonom). Astfel, la nivelul cel mai inalt, un robot este dotat cu capacitate de decizie proprie.
Si, ca sa completam peisajul, punctul de intalnire dintre robotica si mecatronica este automatica. In anumite instante, ambele tehnologii sunt utilizate pentru a automatiza sarcini de lucru fizice - cu toate acestea, multe tipuri de automatizari nu au nimic in comun cu robotii fizici, iar unii roboti nu au nimic in comun cu automatizarile. Automatica are doua ramuri: automatizarea software si automatizarea industriala. In primul caz se utilizeaza calculatorul pentru a inlocui anumite sarcini umane, in al doilea caz se utilizeaza diverse sisteme pentru a inlocui sarcini fizice ale omului. Astfel, principala diferenta intre robotica si automatica este aceea ca robotii sunt echipamente care executa o varietate de sarcini pe baza de programare, in timp ce automatica se refera la orice masina sau sistem inteligent cu dedicatie speciala pentru a executa o sarcina specifica.

Un exercitiu scurt ... accepti provocarea?


Avem un sistem semaforizat intr-o intersectie. Sistemul functioneaza automat fara a cere pietonului sa apese un buton pentru activarea luminii verzi. Este acesta un sistem mecatronic sau un sistem robotic?

Daca vrei sa mai incerci un alt exercitiu ...


Raspunde la urmatoarea problema: La competitia First Tech Challenge (FTC), foarte multe licee din Romania si din lume au echipe care proiecteaza sisteme robotice cu care participa la competitie. Interesant la acest tip de competitie este faptul ca sistemul "robotic" este de fapt un sistem hibrid: acesta poate opera atat ca sistem robotic, cat si ca sistem mecatronic. Urmariti clip-ul de mai jos si identificati cand sistemul opereaza ca sistem robotic si cand opereaza ca sistem mecatronic.

Raspunsul aici

Sistemul este un sistem mecatronic, deoarece intrarea in sistem (ex. cand se activeaza lumina verde), chiar daca nu este decisa de pieton, este predefinita inainte. Acest lucru se refera la automatizare. Ca sa fie un sistem robotic, semaforul ar trebui sa dispuna si de o camera video si un sistem de recunoastere a masinilor si pietonilor, impreuna cu un sistem inteligent de analiza si decizie proprie, iar in baza acestora sa actioneze in conformitate pentru a schimba culoarea in verde si a o mentine cat considera ca este util. Acest lucru se refera la autonomie. Astfel, robotica este despre sisteme cu o inteligenta, versatilitate si autonomie ridicate.

Raspunsul aici

In prima parte a sarcinii de lucru, sistemul opereaza ca un sistem robotic, deoarece se bazeaza pe programul propriu si pe senzorii de interactiune cu mediul extern pentru a indeplini sarcina de lucru. In partea a doua, cand echipa preia comanda si conduce robotul din telecomanda, sistemul nu mai opereaza ca un sistem robotic, ci ca un sistem mai simplu, mai putin inteligent, adica ca un sistem mecatronic.